Multe povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Primele Miss România. Povești (ne)romanțate” din colecția Secretele Bucureștilor, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă la prețul promoțional de 14,99 lei. COMENZI pe www.eintegral.ro.
Vasilica Tastaman. Femeia fatală a României
Femeile frumoase care au marcat destinul dinastiei române
Femei frumoase din popor care i-au înnebunit pe voievozii români
Primele Miss România. Povești (ne)romanțate
Doamnele fascinante de alte nații din istoria sentimentală a principilor români
Femeile frumoase care au marcat destinul dinastiei române
Femei frumoase din popor care i-au înnebunit pe voievozii români
Primele Miss România. Povești (ne)romanțate
Doamnele fascinante de alte nații din istoria sentimentală a principilor români
Tunelurile de sub Capitală folosite de bandiți, regi și președinți
„În prima zi a anului 1829, a avut loc un atac de pomină, când doi haiduci s-au deghizat în colindători și l-au jefuit pe unul dintre cei mai bogați oameni din București.” Exceptând localizarea pe malul Dâmboviței, sună ca un trailer pentru un film american de acțiune, nu?
Tunsu și Grozea, așa se numeau cei doi haiduci care au intrat în casele logofătului Manolache și i-au luat boierului tot ce avea. Cei doi jefuitori aveau o metodă inedita de acționa fără a fi prinși: după ce dădeau lovitura, dispăreau prin sistemul de canalizare de sub oraș, extrem de ramificat și atunci (dar îmbogățit, apoi, de Carol I cu un tunel care ducea de la Palatul Regal la prima Gară Regală, situată prin zona Filaret, sau de Ceaușescu, care, prin anii ’80, ceruse linie privată de metrou cu stația de bază sub Casa Poporului, aceasta putând fi folosită și ca adăpost antiatomic).
Pe sub Bucureștii din prima jumătate a secolului XIX, oraș aflat în curs de sistematizare prin aplicarea unor prevederi din Regulamentul Organic (promulgat după războiul ruso-turc finalizat cu Pacea de la Adrianopole din 1829), se întindea, deja, un sistem de coridoare bine pus la punct, pe care cei doi haiduci îl cunoșteau foarte bine. Imediat după ce tâlhăreau niște oameni avuți și fugeau cu pungi consistente de bani și de bijuterii, cei doi haiduci dispăreau în subterane și reușeau de fiecare dată să își facă imediat pierdute urmele.
Ioniță Tunsu nu a fost singurul bandit care s-a folosit de subteranele Bucureștiului pentru loviturile lui. Astfel, se pare că și Zdrelea, Mărunțelu și acoliții lor cunoșteau perfect catacombele Bucureștilor, folosind rețeaua de tuneluri subterane existente încă din secolele XVII-XVIII (sau chiar mai de demult!) pentru a fugi cu prada.
Nu era deloc o noutate și nu doar haiducii de modă nouă foloseau tainicele artere de sub străzile orașului. Din vechime apar povești despre „drumuri subterane”, folosite, dintotdeauna, de personajele influente ale feluritelor epoci, după cum atestă și Tudor Arghezi: „Se povestea că boierii cu ișlic și giubele și cucoanele lor, în scurteici de catifea pembe și grena se duceau să petreacă la Mănăstirea Văcăreștilor pe o cale ascunsă de ochii lumii sau de privirile prevăzătoarelor garnizoane turcești. Drumul de tunel, luminat cu torța, era destul de lat, de vreme ce oaspeții plecau și ajungeau cu careta”.
La începutul anilor ’80, vestea că Ceauşescu dorea ca Armata să-i construiască o reţea subterană secretă care să facă legătura între Casa Poporului şi Aeroport a făcut mare vâlvă. Nici până în ziua de astăzi nu s-a putut demonstra dacă această linie secretă există cu adevărat sau este doar un mit. Şi asta pentru că Serviciul Român de Informaţii refuză accesul în subteranele Casei Poporului, acolo de unde se consideră că ar fi trebuit să pornească linia de metrou prezidenţială.
Potrivit acestui mit urban, Nicolae Ceauşescu ar fi ordonat să i se construiască, imediat după ‘80, o linie de metrou specială, ascunsă de ochii lumii, pe care să poată circula în cazuri extreme. În anii ’80, soţii Ceauşescu se gândeau să se refugieze în subteran şi să fugă cu metroul spre aeroport în cazul unor lupte de gherilă urbane!
Când a cumpărat palatul de pe Aleea Alexandru, Gigi Becali a devenit și proprietarul unei guri de tunel subteran, care a stârnit curiozitatea amatorilor de mistere.
Practic, acum, Gigi Becali are legătura directă cu Ministerul Afacerilor Externe, clădire care se află la intersecția Aleilor Alexandru cu Modrogan, printr-un pasaj subteran, folosit, se pare, de însuși Carol al II-lea, atunci când mergea să-i facă vizite nocturne Elenei Lupescu.
Camil Roguski, arhitectul care a fost angajat de Becali să restaureze palatul, susținea că tunelul este complet funcțional chiar și în ziua de azi și că este dotat cu lumină electrică. „Pot să spun că există un tunel care merge din palatul lui Becali, fost al lui Auschnitt, care ducea până unde este Ministerul de Externe și care este funcțional. Accesul era făcut în mod special de Regele Carol: când mergea la Auschnitt ca să ia bani, trecea și pe la Lupeasca, prin tunel, ca să nu mai fie văzut. Era un tunel romantic, care există și astăzi. Este bine întreținut și are lumină electrică”, spunea Camil Roguski.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Misterele și tenebrele unui oraș de poveste” din colecția „Secretele Bucureștilor“, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.
Faraonii de Dâmbovița și misterele Casei Poporului, cea mai mare clădire din Europa
Cea mai mare clădire din Europa și a doua din lume după Pentagon, Casa Poporului este ctitoria faraonică a cuplului Ceaușescu. La ridicarea ei, au muncit peste 20.000 de robi moderni (câteva zeci murind ca urmare a accidentelor de muncă) și rezultatul a fost un imobil imens, cu mii de săli, încăperi și coridoare, multe complet inutile. O mare parte din ele nu au fost folosite și, probabil, nu vor fi folosite niciodată. Din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, edificiul se află pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Pentru comparaţie se poate menţiona că această clădire depăşeşte cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt.
După 1989, a existat un plan de transformare a clădirii în cel mai mare cazinou din lume, dar, la fel ca și Dracula Land, ideea, care ar fi putut aduce venituri fabuloase, a fost abandonată. Astăzi, Casa Poporului adăpostește Parlamentul României, faimoasa cantină a deputaților (care are ca facilități, situate la nivelul 1 al subsolului, înclusiv saune și o piscină), Muzeul Național de Artă Contemporană (situat în noua aripă de sticlă a clădirii), săli de expoziție etc. O dată cu începerea lucrărilor pentru construirea Casei Poporului, Ceaușescu a cerut un drum de acces pe măsura importanței lui, pe care l-a botezat „Victoria Socialismului” (…„asupra Bucureștilor!”, după cum făceau haz de necaz locuitorii mai hâtri ai orașului din Epoca de Aur).
Așa că, a declanșat demolări în continuarea axei est-vest, prelungind Victoria Socialismului cu Bulevardul Unirii. Locuințe și imobile splendide ale anilor 1700-1900 au fost demolate pentru a se construi această axă de acces. Au dispărut Mânăstirea Mihai Vodă, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Statului, și o parte a Mânăstirii Antim, iar alte biserici au fost mutate.
Mastodontul măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ. Are 9 nivele la suprafață și alte 9 subterane. Conform World Records Academy, Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, si cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume.
După cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a căutat un amplasament pentru a dezvolta un program foarte mare de investiții. S-a preluat o idee a Regelui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului. Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii. În 1938 s-a anunțat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie până în 1983, când a început construirea Palatului Parlamentului, ceremonia oficială a așezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984.
Dimensiunile clădirii sunt mai mult decât impresionante:
• lungime – 270 metri
• lățime – 245 metri
• înălțime – 86 metri (peste cota 0)
• adâncime 92 metri (sub nivelul solului)
• suprafața construită la sol – 66.000 metri pătrați!
Pentru realizarea acestei impunătoare clădiri s-au folosit resurse materiale uriașe:
• 1.000.000 m³ de marmură
• 5.500 de tone de ciment
• 7.000 de tone de oțel
• 2.000.000 de tone de nisip
• 1.000 de tone de bazalt
• 900.000 m³ de esențe de lemn
• 3.500 de tone de cristal
• 200.000 m³ de sticlă
• 2.800 de candelabre
• 220.000 m² de covoare
• 3.500 m² de piele naturală.
La construcție au participat 700 arhitecți, coordonați de Anca Petrescu, și aproximativ 20.000 muncitori care au lucrat în trei ture, 24 ore pe zi.
Clădirea are aproximativ 1.000 încăperi funcționale astăzi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli și saloane, patru restaurante, trei biblioteci, două parcări subterane, o sală de concerte.
Pe șantier, pentru a putea duce la împlinire acest proiect megaloman, au lucrat între 20.000 și 100.000 de muncitori, uneori chiar și în trei schimburi. Acestora li se adăugau și 200-700 de arhitecți, coordonați inițial de Rectorul Facultății de Arhitectură, profesor universitar Cezar Lăzărescu.
Putini turisti cunosc trista poveste a fostului arhitect-șef. Casa lui a fost dărâmată pentru a face loc noului Bulevard Victoria Socialismului, așa cum a fost demolat aproape întregul cartier Uranus, 57.000 de familii fiind mutate forțat.
Profesorul Lăzărescu nu a suportat gândul că și-a pierdut casa și a murit, în urma unui atac cerebral, funcția lui fiind preluată ulterior de Anca Petrescu.
Și muncitorii de pe șantier au lăsat în urma lor mii de povești. Unele amuzante, altele de-a dreptul înfricoșătoare. S-a vorbit mult despre lucrătorii care și-au găsit sfârșitul aici, pe cel mai mare șantier al țării. Documentele confirmă 27 de morți în accidente de muncă, însă au circulat și încă circulă zvonuri legate de muncitori uciși, pentru a păstra tăcerea asupra unor tuneluri sau camere secrete de aici.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Misterele și tenebrele unui oraș de poveste” din colecția „Secretele Bucureștilor“, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.
Balta Vrăjitoarelor și fenomenele inexplicabile care se petrec pe locul în care a fost decapitat Vlad Țepeș
În apropiere de București, lângă pădurea Cernica, se află o baltă înconjurată de legende din vechime, de care unii localnici se tem și acum. Se spune că lângă acest petic de apă au loc fenomene inexplicabile.
Balta Vrăjitoarelor, ascunsă în mijlocul pădurii Boldu-Crețeasca, are un diametru de numai 5 metri și, aparent, nu are nimic special.
Balta este însă foarte cunoscută, în special datorită vrăjitoarelor țigănci care se adună aici, în fiecare an, de Sfântul Gheorghe, de Sânziene și de Sfântul Andrei, nopți în care, potrivit superstițiilor, se deschid porțile spre alte tărâmuri. Se spune că, aici, orice vrajă sau blestem se împlinesc cu siguranță. Vrăjitoarele se strâng, în fiecare an, în aceste nopți special, pentru a-şi practica ritualurile magice pe marginea bălţii. Ele spun că, din generaţie în generaţie, şi-au tras puterea de la această baltă, reprezentând practic o iniţiere în artele oculte. Localnicii povestesc că, de multe ori, femeile însărcinate, care nu doreau copilul, se duceau la baltă, stăteau câteva minute în apă şi scăpau de sarcină. Animalele sunt speriate de acest loc sinistru. Nu găseşti nici măcar o broască să vieţuiască în acest lac.
Chiar și pentru cei care nu cred în aceste legende, locul poate părea sinistru. Animalele refuză să bea apa de aici, oricât ar fi de însetate. În plus, în apropiere de acest ochi de apă au fost observate, în decursul timpului, fenomene ciudate, cum sunt fulgerele globulare sau furtuni iscate din senin, spun localnicii. Unele povești spun că aici vara ninge, iar din senin, numai deasupra apei, pornesc furtuni năpraznice.
Și mai este ceva ciudat cu această baltă: ea nu se schimbă niciodată, nu seacă, nici nu se extinde, indiferent dacă plouă mult sau este secetă.
Deși balta are o adâncime de numai un metru si jumătate, unii locuitori cred în legenda conform căreia nu ar avea fund și orice obiect aruncat acolo dispare fără urmă.De altfel, o legendă veche spune că, în urmă cu mai mulți ani, câțiva localnici au aruncat un bolovan de zeci de kilograme, care în două săptămâni a dispărut fără urmă.
La fel s-a întâmplat, se pare, cu tonele de moloz aruncate aici de autoritățile comuniste, după cutremurul din 1977, în încercarea de a scăpa de rămășițele clădirilor distruse.
Primele legende legate de acest loc au apărut în secolul al XV-lea. Se spune că aici ar fi fost ucis și decapitat domnitorul VladȚepeș, după ce a fost trădat de boieri.
Un alt element straniu legat de sfârșitul lui Țepeș și de rămășițele sale îl are ca protagonist pe …Adolf Hitler.
Sfârșitul lui Țepeș avea să poarte pecetea unei umilințe simbolice. Capul celui ucis a fost dus la Constantinopole, „unde Sultanul l-a așezat într-o …țeapă, ca un trofeu. Se spune că, totuși, trupul i-a fost luat și spălat de călugării credincioși, care l-au înmormântat mai apoi într-un loc asupra căruia plutește și astăzi misterul. Cea mai cunoscută varianta cu privire la locul de odihnă veșnică al voievodului este cea susținută de arheologul Dinu V. Rosseti, care afirma că, în decursul săpăturilor din anii 1934-1935, a gasit un mormânt așezat pe axa intrării, în fața ușii Mânastirii Snagov. Deasupra oaselor degradate s-au păstrat bucăți de mătase precum și ornamente brandenburgice, iar scheletul nu avea craniu. Cercetări mai recente nu au descoperit în acel loc decât câteva oase de cal din perioada neolitică, nu și rămășițele adevăratului domn valah”.
Dar cea mai fantezistă(?) teorie despre rămășițele lui Vlad Țepeș este legată de un important personaj istoric din secolul XX. Există și surse conform cărora în timpul ocupării Bucureștiului de trupele naziste, un înalt general german ar fi ordonat de urgență scoaterea din țară a unor lăzi sustrase din Mânăstirea Snagov.
Dacă, într-adevăr, Fuhrerul și-a dorit sau nu să aibă în colecția sa personală racla cu osemintele celui mai sângeros și, în unele privințe, sadic domnitor român, care a ordonat tragerea în țeapă a circa 100.000 de oameni probabil nu vom ști niciodată.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Misterele și tenebrele unui oraș de poveste” din colecția „Secretele Bucureștilor“, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.
Fascinante colecții la Editura Integral:
BUCĂTĂRESCU
Colecția REGALĂ
DESTINE CONTROVERSATE
ESOTERICA
APOCALIPTICA