4 martie 1977 – Cea mai neagră seară din istoria Bucureștilor
Bucureştii au ars, s-au înecat, s-au prăbuşit sau au fost roși pe dinăuntru de boli, de-a lungul istoriei sale tumultuoase. Ca în multe alte metropole ale lumii, şi viaţa Capitalei României a fost lovită de dezastru în repetate rânduri. Existenţa oraşului nu aduce cu cea a unui „Paradis”, ci mai degrabă cu a unui loc pur omenesc, supus greşelilor locuitorilor ei sau capriciilor naturii. „Focul cel Mare” de la 1847 a ars un sfert din oraş, „Ciuma lui Caragea” a răpit într-un singur an 90.000 de suflete, iar inundaţiile din secolele XIX şi XX au arătat că Dâmboviţa poate fi un duşman periculos. Nici o altă calamitate nu a rămas la fel de vie şi de zguduitoare în mintea locuitorilor oraşului ca seismul din 1977.
4 martie 1977, ora 21.21. Cele 56 de secunde şi 7,2 grade pe scara Richter ale cutremurului produs atunci au fost de ajuns cât să ucidă 1.391 de oameni în Capitală (1.570 în toată ţara) şi să rănească alţi 7.596 de bucureşteni. Oraşul a fost de departe cel mai afectat de seism: peste 70% din pagubele totale au fost produse aici, însumând – la cursul de atunci – fabuloasa sumă de 1,4 miliarde de dolari SUA. Peste 33 de blocuri mari s-au prăbuşit în tot oraşul. Majoritatea erau clădiri vechi interbelice, însă au existat și cazurile tragice ale unor blocuri noi, între care și faimosul OD16 din cartierul Militari, făcut și el una cu pământul.
Printre victimele cutremurului s-au numărat și câteva personalități marcante, între care scriitorii A. E. Baconsky, Alexandru Ivasiuc, Savin Bratu, Mihail Petroveanu, Mihai Gafița, Daniela Caurea și Corneliu M. Popescu (genialul traducător al lui Eminescu în limba engleză avea numai 19 ani!), cântăreața Doina Badea, regizorul Alexandru Bocăneț și marele actor Toma Caragiu. Aceștia doi sărbătoreau la o cină amicală premiera unui film realizat împreună în apartamentul actorului din blocul „Dunărea”. Au fugit pe scări și au murit când acestea s-au prăbușit. Dacă ar fi rămas în casă, ar fi avut șanse să scape: masa la care au stat a fost găsită intactă, cu farfuriile cu mâncare și paharele cu vin neatinse…
De asemenea, și două fetițe gemene, surorile mai mari ale unei viitoare vedete de televiziune, Oana Zăvoranu. Fetițele aveau nouă ani și jumătate când au pierit sub dărâmăturile blocului Casata, din zona Piața Romană, care s-a prăbușit în urma seismului. Camelia și Adriana erau fetele Marioarei Zăvoranu dintr-o altă relație. Erau fiicele unui iubit din tinerețea ei, pe nume Șerban Gheorghiade.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Marile calamități din istoria orașului – Cutremure, incendii, inundații, epidemii” dincolecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.
„Ciuma lui Caragea” …a fost urmată de petreceri, destrăbălare și un șir nesfârșit de nunți!
Ioan Gheorghe Caradja (Caragea) – mare dragoman al Imperiului Otoman și domn al Munteniei (1812-1818) – își leagă numele de acest teribil flagel. La sosirea lui la București, în 1812, românii se confruntau cu celebra epidemie de ciumă, adusă de la Istanbul, molima care a ucis aproape 70 000 de locuitori în anul 1813. Cronicile menţionează faptul că bucureştenii fugeau din oraş, iar cei care au decis să rămână vedeau cum „mureau câte 300 pe zi” şi că „unde intra ciuma, din zece scăpa unu sau doi, altădată nici aceia”.
Epidemia a provocat un adevărat haos în Capitală, iar în acele zile s-au petrecut multe jafuri şi violuri. „Cei mai răi erau cei care avuseseră boala şi scăpaseră de ea. Intrau în casele oamenilor sănătoşi, îi ameninţau că le dau ciumă şi aruncau haine spre ei «îmbibate» cu microbi”.
În lipsa unor tratamente eficiente, oamenii încercau să scape de ciumă cu mult alcool, dar şi aici fuseseră impuse interdicţii, iar cârciumile vindeau doar prin nişte ferestruici. În plus, potrivit tratatelor de istoria medicinei, atunci au apărut şi vracii, care promiteau în zadar că îi salvează pe ciumaţi dacă vin în contact cu o broască ţestoasă.
Un episod macabru al acelor vremuri s-a regăsit în raportul unui cioclu: „Astăzi am adunat vreo 15 morţi pe care i-am dus cu căruţa pe câmpul de la Dudeşti, dar nu am ajuns decât cu 14, fiindcă unul a rupt-o la fugă”.
Îndată după încetarea molimei, lumea s-a pornit pe nunţi cu o mare vioiciune şi nu s-a mai putut opri nimeni din petreceri până la postul Paştilor. Pe acea vreme, nunta era dandana mare! Mai întâi, peţitorii şi colăceii cu aldămaş (adică nişte covrigi săraţi, buni la băutură, însoţiţi de bani şi de carafe cu vin) după aceea logodnă cu arhiereu, diaconi, cu preoţi, cu cântăreţi, cu lăutari, cu tot soiul de ţuici şi alaiuri de cârnaţi, într-un cuvânt cu mare zaiafet toată noaptea, până la luceafărul de zi…
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Marile calamități din istoria orașului – Cutremure, incendii, inundații, epidemii” dincolecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.
Marele incendiu petrecut la Paștele din 1847
Incendiul din 23 martie 1847, în ziua de Paști, rămâne cel mai mare incendiu consemnat în București. Focul a izbucnit de la casa cluceresei Drugăneasca, al cărei fecior a descărcat o armă în tavan, aprinzând fânul din pod, și s-a întins cu repeziciune în toată partea de est a orașului. Incendiul n-a putut fi stins timp de câteva săptămâni. Cincisprezece oameni au pierit și mulți au căpătat arsuri. Conform raportului întocmit de șeful poliției Capitalei, au fost distruse de foc în zona Roșie (pe atunci Bucureștiul era împărțit administrativ în cinci „culori”) 130 case, 354 prăvălii cu etaj, 713 prăvălii fără etaj, 10 hanuri, 7 biserici și Bărăția, iar în zona Neagră 31 prăvălii cu etaj, 359 prăvălii fără etaj, 75 hanuri și 5 biserici. În total, aproape 2.000 de clădiri.
Ca urmare, în 1847 se înființează serviciul de pompieri. Până în acest an, cei care ajutau la stingerea incendiilor erau voluntari, în general cetățenii care locuiau în apropiere. Istoria pompierilor bucureşteni consemnează că bucureştenii foloseau apa din râu sau din puţuri pentru stingerea incendiilor. Când focul cuprindea cu repeziciune casele din mahalelele oraşului, ridicate aiurea, din lemn, acoperite cu şindrilă sau trestie, oamenii foloseau clopotele bisericii pentru a anunţa dezastrul.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Marile calamități din istoria orașului – Cutremure, incendii, inundații, epidemii” dincolecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.