N. T. Orășanu – cumplitul polițai și hâtrul gazetar care a botezat mititeii. Viața dublă a lui Nichipercea / Sărsăilă
La capătul dinspre centrul Bucureștiului al Podului Caliței, chiar la poalele Dealului Mitropoliei, avea să locuiască o bună bucată din viața lui extrovertitul ziarist satiric și, totodată, discretul comisar de poliție Nicolae T. Orășanu (1833-1890), cel care avea să rămână în istorie drept nașul incontestabil al mititeilor românești.
Înzestrat cu harul ironiei, Orășanu a fost colaborator al revistelor umoristice mult gustate în epocă, cu nume amuzante, care au scris istorie în subconștientul colectiv, precum „Nichipercea”, „Daracul”, „Țânțarul”, „Urzicătorul” sau „Sărsăilă”.
La faimoasa tavernă a lui Iordache N. Ionescu de pe Strada Covaci, numerele 3-5, Orășanu avea întotdeauna rezervată masa cu numărul 5, situată pe terasă, și care, în cinstea sa, era denumită a „ziariștilor”. Tot aici, se pare că au fost inventaţi şi celebrii mici sau mititei (cârnați mai mici
decât cei obișnuiți). Se spune că într-o zi, copleşit de mulţimea muşteriilor, Iordache rămâne fără maţele necesare fabricării vestiţilor cârnaţi lungi, „cu piele”. În disperare de cauză şi dornic să satisfacă exigenţele clienţilor săi, patronul amestecă carnea de oaie cu cea de porc, născocind la repezeală nişte cârnaţi mici, fără înveliş, pe care îi aruncă pe grătarul încins. Succesul e imediat şi de lungă durată. Micii intră în gastronomia românească la loc de cinste, devenind, probabil, emblema culinară a Bucureștilor. (Se spune că, în perioada interbelică, aviatorii recunoșteau orașul după fumul gros al grătarelor de mititei care
Stând mai mult la cârciumă decât acasă, într o bună dimineață, lui N. T. Orășanu îi veni ideea să alcătuiască un vocabular original de mâncăruri, care să înlocuiască meniul tradițional. „Țuica: O idee. Apa: O naturală. Pâinea: Abundența. Scobitoarea: O baionetă. Ardeiul roșu: O torpilă. Varză acră: Origine de Belgrad. Gheața: Cremă de Siberia. Cârnați mici: Mititei. Cârnatul mare cu piele: Patrician. Fleica: O inocentă. Cafeaua turcească: Un taifas. Un litru de vin cu o sticlă de borviz: O baterie. Paharele care însoțeau bateria: Semiplutoane. Tacâmul: Regulamentul. Plata: Protocolul”.
Dintre toate aceste denumiri, numai două au supraviețuit și au fost adoptate la toate restaurantele, grădinile, cârciumile, bodegile; acestea sunt bateria și mititeii.
Însă „petrecăreţul Orăşanu” nu era doar un simplu consumator, ci, totodată, un spion al puterii, infiltrat în mediul boem. De altfel, postul său de polițai șef, chestor al celui mai important sector al Capitalei, cel de Roşu, nu a fost niciodată în pericol, dimpotrivă.
Din postura de om de lume, Orășanu aflase multe, ca de pildă de complotul pus la cale de Eugeniu Carada la 11 februarie 1866, sau de jalnica mişcare din august 1870, plănuită de acelaşi năbădăios amic contra lui Carol I. Dacă, în primul caz, nota lui informativă a fost ignorată de Cuza, fiindcă depăşise sorocul celor 7 ani de domnie şi nu mai avea motive de luptă, în cel de-al doilea caz, bileţelul, argumentat de telegramele căpitanului Candiano-Popescu interceptate la Predeal, a condus la arestarea a 41 de oameni în frunte cu I.C.Brătianu. Se poate spune că eșecul conspirației din vara lui 1870 – „Republica de la Ploiești” – se datorează și informațiilor căpătate de Orășanu de prin cârciumile în care se adunau conspiratorii cheflii.
- Băiete, mai adu o baterie și vreo zece mititei!
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Personaje ciudate și pitorești care au scris istorie pe malul Dâmboviței” din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.
Mișu Văcărescu – Claymoor – cronicarul de high-life al Bucureștilor de altădată
Bucureștii au avut și ei un Oscar Wilde al lor, dandy elegant și rafinat, cu certe apucături homosexuale, editorialist al luxului dus până la snobism și, totodată, primul cronicar de film al României. Claymoor (pseudonimul unui membru al celebrei familii Văcărescu) s-a manifestat în special în ziarul L’Indepéndence Roumaine, un cotidian român de limbă franceză publicat la București începând cu anul 1876.
Una dintre rubricile cele mai citite ale ziarului era Carnet du High-Life , semnat de Claymoor. Rubrica avea un caracter monden, prezentând informații și comentarii despre recepții și baluri, spectacolele de turneu ale unor vedete europene, autorul punctând îndeosebi detalii de ambianță, de atmosferă, privind toaletele și coafurile participantelor la sindrofii. Claymoor era pseudonimul lui Mihai (Mișu) Văcărescu, fiul poetului Iancu Văcărescu și unchiul Elenei Văcărescu, viitoarea scriitoare de limbă franceză (și membră de onoare a Academiei Române, laureată în două rânduri cu Premiul Academiei Franceze), cea de care, în tinerețe, s-a îndrăgostit zadarnic Principele Moștenitor Ferdinand.
Mișu sau Mihail Ion Văcărescu (Michel Vacaresco , 1842 – 12 iunie 1903), cel cunoscut sub pseudonimul Claymoor, a fost poate cel mai faimos cronicar al periodicului bucureștean. Fost ofițer de cavalerie el, a început să scrie la vârsta de 30 de ani. A fost respectat pe scară largă pentru verdictul său de modă și ca arbitru al gusturilor sofisticate. Totuși, unii contemporani l-au ridiculizat pentru stilul său literar întortocheat, plin de pretențioase înflorituri și neologisme, pentru tendențioasa implicare politică a sa în favoarea Partidului Conservator și propensiunile sale către homosexualitate.
Potrivit contemporanilor, el a fost întotdeauna gay, cu formularea istoricului Ion Bulei, „un pederast notoriu”. Scriitorul-diplomat Gheorghe Crutzescu nota și el că lui Claymoor „nu-i plăceau deloc femeile” și că a fost deosebit de pasionat de acte de exhibiționism la limita transsexualității cum ar fi La Belle Otero și Surorile Barrison. În jurul anului 1890, el a fost implicat într-un conflict juridic cu un maior Baldovici, iar zvonurile s-au răspândit în presa rivală că a încercat să-l seducă pe el și pe alți subalterni ai acestuia.
Claymoor a îndurat ecoul „atâtor anecdote” legate de stilul său de viață și de presupusele sale orgolii. Spre sfârșitul vieții sale era complet chel, dar își ascundea calviția cu mare grijă. O astfel de poveste susține că peruca lui s-a desprins în timp ce se îmbăia pe litoralul românesc și „a plecat să-l urmărească în apă”.
Claymoor este mai faimos ca țintă a satirelor lui Caragiale, în seria Momente și schițe – una dintre tehnicile sale preferate aici fiind să pastișeze stilul lui Claymoor plin de „piruete și panglici colorate”. Schița lui Caragiale High-Life, publicată pentru prima oară în ajunul Crăciunului 1899, este dedicată în întregime dușmanului său Claymoor, care apare ca „Edgar Bostandaki” sau „Turturel”.
Se susține că, de asemenea, Claymoor este personajul „Poponel”, care apare în Craii de Curtea-Veche – romanul din 1929 de Mateiu Caragiale (fiul lui Ion Luca).
Dincolo de orice contestări, graţie „înzestrării jurnalistice şi rafinamentului monden al lui Claymoor”, eleganţa vestimentară a saloanelor bucureştene, vernisajele înspumate de şampanie franţuzească, spectacolele de teatru şi operă, serbările populare se recompun fabulos o într-un spectacol cotidian nesfârșit în rubricile sale mondene.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Personaje ciudate și pitorești care au scris istorie pe malul Dâmboviței” din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.
Cilibi Moise și prețul corect al unei perechi de ghete pe Ulița Franțuzească
„România este dulce ca un rod, oricine trebuie să o guste.” …Bucureșteanul era surprins adesea râzând cu gura pân* la urechi la zicerile lui Cilibi Moise, cel care, desfășurându-și comerțul ambulant cu mărunțișuri la capătul dinspre Dâmbovița al Podului Calicilor, știa prea bine că „în Bucureşti nu stau goale catastifurile, gârla şi puşcăria”!
Cafeneaua Fialkowski era locul glumelor și farselor de tot felul, în spiritul coroziv al firilor ironice ale timpului.
Se povestește și că într-o zi, în cafenea apăru Cilibi Moise, un evreu analfabet, vânzător ambulant de mărunțișuri, tată a numeroși copii, dar vestit pentru glumele sale pline de miez și pentru aforismele sale care făceau înconjurul Capitalei („un Anton Pann evreu”, așa îl caracteriza George Călinescu în Istoria literaturii române). Ca niciodată, negustorul purta niște ghete noi și frumoase, despre care fu întrebat degrabă de unde le-a luat. Moise stătea la o masă și își admira ghetele, apoi ridică un picior și răspunse :
- De la Steaua Albastră, în Ulița Franțuzească.
- Și cât ai plătit pe ele?
- Șase lei.
- Șase lei?!?
- Mă, nu minți?
- Să n-am parte de copii ….
Toți fugiră pe dată să-și cumpere ghete de calitate la preț de chilipir, apoi reveniră dezamăgiți și furioși :
- Măgarule ! Ai râs de noi și te-ai jurat și pe copii …
- Stați, domnilor, răspunse evreul, eu nu v-am mințit. E adevărat că o pereche costă 12 lei, dar eu vă arătasem doar gheata dreaptă, care costă… 6 lei!.
Cilibi Moise (1812, Focșani – 31 decembrie 1870, București), a fost un povestitor evreu moldovean, umorist și autor de pilde si aforisme în limba română. Născut în Moldova, Moise a trăit o mare parte a vieții în București, unde familia s-a mutat de când era copil. După o viață plină de anecdote păstrate până azi, Moise a murit de tifos la 58 de ani.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Personaje ciudate și pitorești care au scris istorie pe malul Dâmboviței” din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.
