Cât a câștigat Dan Chișu la turneele de poker
Era o vreme când leul avea acoperire în aur iar scenariul se repeta an de an în perioadele de prosperitate din istoria României: toamna, după ce încasa de la arendași și negustorii de grâne banii pe recolta mănoasă, boierul, proprietar a mii de hectare de teren agricol, se suia în tren și pleca la Monte Carlo sau Karlsbad ca să-și toace banii la ruletă sau alte jocuri de noroc. Se întorcea în țară de Anul Nou sau la Paște, atunci când, de obicei, nu mai avea nicio lețcaie în buzunar și era, practic, falit. După un timp, ipotecile îl făceau să-și piardă moșioara și, deseori, „jucătorul” deznădăjduit și dezonorat, care tocase și averea moștenită de la părinți dar și zestrea soției, recurgea la gesturi extreme.
Decorul vremurilor s-a schimbat, însă patima pentru jocurile de noroc a rămas aceeași. De la oameni de afaceri și politicieni la interlopi și fotbaliști de top, multe celebrități autohtone fac praf sume uriașe în clădirile impozante ale cazinourilor din București, în sălile micuțe din cartiere sau chiar acasă, în fața laptopului, jucând online. Din când în când, unii mai și câștigă, perpetuând legendele unor averi făcute peste noapte. Alții trișează și ajung persoane non grata în aceste instituții. Unii se antrenează, devin jucători profesioniști, participă la campionatele mondiale sau alte competiții de profil, surclasând legile probabilității prin analize matematice sofisticate.
Dintre vedetele din România care joacă poker azi, Dan Chișu are statut de semiprofesionist și, probabil, dacă nu ar fi ocupat ca regizor și producător de filme artistice, ar putea deveni profesionist full-time. Dan Chişu spune că pasiunea pentru poker i-a fost stârnită dintr-o răbufnire de orgoliu. La un moment dat, a ajuns să joace la masă cu profesionişti şi a simţit că este luat de sus. Recunoaşte că nu cunoştea atunci prea multe despre acest sport, însă acel episod l-a trimis direct la studiu. În timp, şi-a dat seama că nu este vorba despre un joc de noroc: „Dacă poker-ul ar fi joc de noroc, aşa cum este jocul de loto, atunci să-mi spună cineva trei campioni mondiali la loto… Dacă aceeaşi oameni câştigă de mai multe ori, înseamnă că nu este vorba despre noroc”. În cei trei ani de când s-a apucat de poker, Dan Chişu spune că a participat la sute de turnee şi a ajuns la câştiguri de peste 300.000 de euro!
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Jocuri de noroc, cazinouri și case de pariuri bucureștene” din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecțiile „Iubiri și intrigi la Palat”, „Bucătărescu” și „Secretele Bucureștilor” pe www.eintegral.ro.
De ce Victor Pițurcă este pe lista neagră a cazinourilor
Cuvîntul cazinou este de provenienţă italiană şi desemnează un imobil de dimensiuni reduse – casini – unde se întâlneau cei bogaţi. „Aici, nu de puţine ori,
viciul era la el acasă şi, de multe ori, între două mâini, se puneau la cale treburile ţării. Prima casă oficială de jocuri de noroc şi-a deschis porţile la Veneţia, în 1626, oraşul lagunelor rămânând, vreme îndelungată, Mecca jucătorilor împătimiţi.
În România, tradiţia sălilor de joc este veche şi certificată juridic în Codul Callimachi, încă din secolul al XIX-lea. Cazinouri au existat în România chiar de la începutul secolului XX, şi sub strictul control al statului au funcţionat şi în perioada comunistă, fiind o combinaţie între club de noapte şi sală de jocuri. Însă, se poate vorbi despre dezvoltarea cazinourilor abia după anul 1992, cînd au apărut investitorii străini. Vârful a fost atins între anii 1995 şi 1997, când s-au eliberat 10.000 de licenţe pentru jocuri de noroc. În anul 1997, în ţara noastră funcţionau 57 de cazinouri, dintre care 17 erau în Bucureşti. Raportat la numărul de locuitori, Bucureştii erau, atunci, al treilea oraş al jocurilor de noroc, după Las Vegas şi Monte Carlo.
În septembrie 2002, Piţurcă era antrenor la Steaua. Deşi atunci ca şi acum, nici nu se punea problema ca Gigi Becali să nu-şi plătească suficient de bine antrenorii de la echipă, totuşi, Piţi voia mai mult! Presa vremii scrie că „a mers la un casino şi s-a aşezat la o masă de poker… singur, dar totuşi cu ceva <
Gigi Becali, a confirmat, la tv, scenele incredibile:la cazino Piţurcă (Imagine: diafax Foto)
„Ce a făcut Piţurcă la cazinou n-a făcut nimeni în ţara asta, e dat naibii! A pus o cameră de filmat într-un pachet de ţigări, toate cărţile pe care le vedea dealerul, le vedea şi el. Îi comunica cineva din maşină, care avea computer, ce cărţi vin. Aşa e, ca în James Bond. Eu n-am avut tupeu s-o fac, a făcut-o el. Până la urmă şi-au dat seama, mergea la cărţi imposibile. Juca contra jocului de până atunci, s-au prins că e ceva în neregulă”…
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Jocuri de noroc, cazinouri și case de pariuri bucureștene” din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecțiile „Iubiri și intrigi la Palat”, „Bucătărescu” și „Secretele Bucureștilor” pe www.eintegral.ro.
Carol al II-lea, jucătorul de poker cu sânge albastru
Unul dintre marii jucători de poker din istoria României avea sânge albastru (și, în general, o vascularizare excesivă!). În vremea lui Carol al II-lea, în jurul acestuia funcționa o grupare de interese denumită de către contemporani Camarila Regală, formată din industriași potenți, mari oameni de afaceri care aveau legătură cu statul, oameni politici veroși și alte personaje mai mult sau mai puțin oculte. Gruparea făcea lobby la nivel înalt, obținea importante contracte publice și era patronată de Duduia (omnipotenta amantă a suveranului român, Elena Lupescu).
Membrii Camarilei își asigurau voința regelui, făcându-i periodic acestuia cadouri consistente. Pentru asta, Camarila avea reguli nescrise. „În afara darurilor periodice (aur, decoraţii, bani, acţiuni, obiecte de valoare), o metodă de a face bani erau jocurile de pocker, la care convivii regelui pierdeau întotdeauna, iar Marinescu rar lipsea”. În Însemnări zilnice, regele Carol al II-lea menţionează adeseori partidele de poker cu prefectul poliţiei: „La joc cu Gavrilă [Marinescu], Max [Auschnitt] şi Ernest Urdăreanu” (21 martie 1937), „cu Duduia, Gavrilă şi Urdăreanu” (25 martie), „cu Gavrilă şi cu generalul Nicu M. Condiescu”.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Jocuri de noroc, cazinouri și case de pariuri bucureștene” din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecțiile „Iubiri și intrigi la Palat”, „Bucătărescu” și „Secretele Bucureștilor” pe www.eintegral.ro.