Avem supraproductie de salata verde (vorba vine: e si rosie, e si in degrade, e si creata etc.) in gradina de la Ileana. Cum Mamaie (soacra netalentata la gatit: va recomand cartea de la Ed. Trei despre “Socrii toxici”) nu suporta salata (care, evident, nu se compara cu carnea grasa prajita in ciuda recomandarilor nutritionistei), nu prea mancam salata verde la tara. Asa ca o mananc cu Nana la Bucuresti. Maine, voi face o ciorba de salata cu zdrente de ou, dar, pana atunci, azi, am inventat o noua reteta de salata verde cu naut si sos delirant.
Am plecat de la principiul sanatos conform caruia nimic nu se arunca in bucataria lui …Bucatarescu. Ce mai puteam sa fac cu gemul de prune (jumatate de borcan!), care prinsese “penicilina”?!? Am aruncat pelicula nasoala, apoi am pus restul in tigaie, adaugand ulei de masline si ceapa rosie tocata marunt de tot, ca sa se topeasca la fiert. Cand ceapa s-a topit, am adaugat boabele de naut dintr-o conserva ieftina de la hypermarket, putin mustar dulce (alt borcan consumat!) si pasta de rosii (alta cutie care a ajuns, dupa aia, la gunoi!). Cu sentimentul reciclarii implinit, am amestecat bine cu lingura de lemn in tigaie, ca sa nu se prinda. Operatia a durat, cu totul, maximum 15 minute.
Separat, am spalat bine si am asamblat salata de 3 culori intr-un castron mare de sticla. Am pus ulei de masline, otet de mere, sare, piper alb, condiment unguresc “oriental” cu o vaga aroma de usturoi. Cu paleta de lemn am ravasit totul, ca sa se distribui cat de cat uniform vinegreta. Apoi, am impartit totul in doua boluri, turnand deasupra nautul cu sos nebunesc. Peste naut, am taiat cu foarfeca (Fiskars! favorita mea) marar si fire de chivas/ciboulette/”ceapa ciorii”. Megeau si crutoane de paine prajita, insa am zis nu carbohidratilor pentru o perioada… Asa ca am scapat cateva stafide!